Aplicaţie e-health: monitor pentru testarea semnelor vitale

1. Obiectivul lucrării

Monitorul de semne vitale este un echipament periferic medical, care are ca scop urmărirea semnelor vitale ale unui pacient. Aplicaţia din această lucrare îşi propune să simuleze un monitor de semne vitale pe baza introducerii unor parametri pe care mai apoi să-i afişeze sub forma unor forme de undă.

2. Introducere teoretică

2.1. Pulsul

Pulsul reprezintă numărul de bătăi ale inimi pe durata unui minut. Cu fiecare bătaie, inima împinge sânge prin artere, iar acestea se dilată şi se contractă cu fiecare flux.

Pulsul se poate lua în orice loc în care o arteră poate fi apăsată pe un os, cum ar fi: la gât – pe artera carotidă, la încheietura mâinii – pe artera radială, în spatele genunchiului – pe artera poplitee, în partea interioară a cotului – pe artera brahială, precum şi în apropierea gleznei – pe artera posterior tibială.

Pulsul (sau numărul de pulsaţii ale arterei) poate fi măsurat prin ascultarea bătăi inimii cu ajutorul stetoscopului.

Valorile pulsului depind de vârsta şi de starea fizică a pacientului, aşa cum se observă în tabelul 1.

Tabelul 1

Valorile pulsului (pulsaţii pe minut) în funcţie de vârsta pacientului

Măsurarea pulsului se poate face prin două metode:

· Măsurarea manuală cu ajutorul unui ceas. Se plasează două degete pe artera de pe o parte a gâtului. Se aşteaptă simţirea pulsului. Se numără pulsaţiile arterei pe durata a 20 de secunde. Rezultatul final se obţine prin înmulţire cu 3.

· Măsurarea cu diferite aparate specializate (vezi figura 1)

Fig. 1. Măsurarea manuală a pulsului, cu ajutorul unui ceas.

Evaluarea pulsului poate indica diferite boli ale inimii sau ale arterelor prin care circulă sângele. Anomaliile pulsului pot fi următoarele:

· Puls alternant: un semn de rău augur, care indică o problemă a funcţiei sistolice. Dacă se observă un tipar de un puls puternic urmat de un puls slab care se repetă, acesta este un semn alarmant, care indică un efort al inimii de a susţine funcţia sistolică.

· Puls bigeminat: indică două bătăi rapide în orice bătaie normală a inimii. Pentru a descrie mai bine acest puls, se foloseşte termenul de tropăit (de cal).

· Puls bisferens: dat de o afecţiune a valvei aortice, care duce la nefuncţionarea normală la deschidere şi închidere. Se va observa că pentru fiecare bătaie de inimă apar două pulsaţii în loc de una singură.

· Puls tardus şi parvus: o întărire a valvei aortice poate duce la o creştere a presiunii în inimă.

· Puls paradoxal: bătaia inimii are o amplitudine considerabil scăzută în timpul fazei de inspiraţiei din procesul de respiraţie. Produce ca rezultat de o scădere mare a presiunii sângelui şi are diferite cauze de natură cardiacă sau respiratorie.

· Tahicardia: reprezintă o accelerare anormală a bătăilor inimii.

2.2. Temperatura

Temperatura este înregistrată pentru verificarea unei posibile febre sau pentru a monitoriza cazurile de hipotermie. Temperatura normală a unui pacient depinde de mai mulţi factori, cum ar fi: sexul, activităţile recente, alimentele şi lichidele consumate, ora din zi şi (doar la femei) starea ciclului menstrual. Temperatura normală poate varia de la 36,5°C până la 37,2°C pentru un pacient adult sănătos şi este în strânsă legătură cu rata reacţiilor chimice din corp.

Temperatura corpului unui pacient se poate măsura în următoarele moduri:

· Oral: temperatura orală se măsoară în cavitatea bucală, folosindu-se ori termometrul clasic de sticlă, ori termometrul digital modern.

· Rectal: temperatura măsurată rectal este în general cu 0,3÷0,5°C mai mare decât temperatura măsurată în cavitatea bucală. Se foloseşte termometru digital sau termometru de sticlă.

· Axilar: temperatura se măsoară sub braţ, cu un termometru de sticlă sau un termometru digital. Rezultatele obţinute sunt în general cu 0,1÷0,3°C mai mici decât cele obţinute prin măsurare orală.

· Timpanic: Măsurarea temperaturii timpanice se face cu ajutorul unui termometru special cu infraroşu şi reflectă cel mai bine temperatura organelor interne.

· Altele: pe frunte, în vagin, pe artera temporală, în gât etc.

Concepte specifice despre temperatură:

· Febră: Corpul încearcă să menţină temperatura la o valoare de referinţă. Când această valoare de referinţă creşte, rezultatul este febra. Majoritatea tipurilor de febră este produsă de infecţii şi poate fi combătută cu tratament antipiretic.

· Hipertermie: Apare atunci când corpul produce sau absoarbe mai multă căldură decât poate să disipeze. Hipertermia mai este cunoscută şi sub termenul de insolaţie şi provoacă dureri de cap, confuzie şi oboseală.

· Hipotermia: Temperatura corpului coboară sub nivelul necesar metabolismului şi funcţiilor vitale. Apare după o expunere excesivă la apă rece sau aer rece, dar poate fi şi indusă intenţionat ca parte dintr-un tratament medical. Simptomele apar când temperatura corpului scade cu 1÷2°C sub temperatura de normală a corpului.

· Temperatura minimă: Este măsurată noaptea, când corpul prezintă cea mai mică activitate şi apare cea mai mică temperatură care se poate obţine.

· Temperatura de bază: Este temperatura la care organismul asigură producerea reacţiei pentru enzimele esenţiale şi buna funcţionare a metabolismului.

Efectul temperaturii asupra pacientului:

A. Temperaturi ridicate:

· 37°C – temperatură normală (variază între 36 şi 37,5°C)

· 38°C – transpiraţie, incomoditate şi un pic de foame

· 39°C (febră) – transpiraţie severă, oboseală şi roşu în obraji.

· 40°C – leşin, deshidratare, sentiment de slăbiciune, vomitare, ameţeli şi transpiraţie abundentă

· 41°C (urgenţă medicală) – leşin, deshidratare, sentiment de slăbiciune, vomitare, ameţeli, delir şi somnolenţă. Pot apărea palpitaţii şi dispnee.

· 42°C – pacientul devine pal şi poate intra în comă.

· 43°C sau mai mult – moarte iminentă. Au existat totuşi şi excepţii, pacienţi care au supravieţuit la 46,5°C.

B. Temperaturi scăzute:

· 37°C – temperatură normală (variază între 36 şi 37,5°C)

· 36°C – uşor tremurat. Este posibil ca noaptea temperatura corpului să coboare la această valoare.

· 35°C (hipotermie) – tremur intens, amorţeală şi culoare albăstrui-cenuşie a pielii.

· 34°C – tremur intens, amorţeală şi culoare albăstrui-cenuşie a pielii.

· 33°C – confuzie, somnolenţă, puls scăzut şi respiraţie scăzută.

· 32°C (Urgenţă medicală) – halucinaţii, delir, confuzie completă, somnolenţă intensă şi aproape de intrare în comă. Pacientul nu mai tremură şi poate simţi chiar o senzaţie de căldură.

· 31°C – comă, lipsa reflexelor, cu respiraţie şi puls lent.

· 28°C – puls fără ritm şi cu posibilitate mare de încetare a respirării. Pacientul poate să pară mort.

· 26°C sau mai puţin – moarte iminentă. Au existat totuşi şi excepţii, pacienţi care au supravieţuit la 14,2°C.

2.3. Frecvenţa respiratorie

Ventilaţia normală este un proces automat, care aparent nu necesită nici un efort de inspirare prin expansiune şi expirare prin contracţie. Acest proces, numit respiraţie, se produce relativ constant şi cu acelaşi volum formând frecvenţa respiratorie.

Pentru o persoană, numărul de respiraţii timp de un minut se numeşte frecvenţă respiratorie. Măsurătoarea se face de obicei când persoana este în repaus şi este reprezentată simplu prin numărul de ridicări / umflări ale pieptului. O frecvenţă normală a respiraţiei se numeşte eupnee, o frecvenţă crescută se numeşte tahipnee, iar o frecvenţă scăzută se numeşte bradipnee.

Frecvenţa respiratorie normală variază odată cu înaintarea în vârstă. Valorile medii pe grupe de vârste sunt următoarele:

· de la naştere până la 6 săptămâni: 30 – 60 cicluri respiratorii pe minut;

· 6 luni: 25 – 40 cicluri respiratorii pe minut;

· 3 ani: 20 – 30 cicluri respiratorii pe minut;

· 6 ani: 18 – 25 cicluri respiratorii pe minut;

· 10 ani: 15 – 20 cicluri respiratorii pe minut;

· adult: 12 – 24 cicluri respiratorii pe minut.

Valoarea frecvenţei respiratorii este folosită în diagnosticare doar ca indicator al unei potenţiale probleme, urmând ca mai apoi să se facă investigaţii amănunţite. Însă verificarea ciclului respirator, observarea frecvenţei, observarea ritmului, a volumului inspirat şi observarea efortului depus în procesul de respiraţie sunt parte importantă a unui examen fiziologic.

Exemple de anomalii ale frecvenţei respiraţiei:

· Hiperventilaţia: reprezintă o frecvenţă a respiraţiei mai mare decât normal. Rezultatul este o scădere a volumului de CO₂ , ceea ce provoacă o îngustare a venelor şi arterelor şi, indirect, o insuficienţă de O₂ la organele vitale.

· Hipoxie: 90% dintre oameni cred că dacă 0inspiră adânc creşte cantitatea de oxigen pentru organele vitale. Nu există nici un studiu care să demonstreze că inspirarea adâncă este benefică.

· Astm: reprezintă o greutate în a respira şi se poate diagnostica prin observarea frecvenţei respiraţiei dimineaţa devreme.

Astmul nu este singura boală care poate fi descoperită prin observarea frecvenţei respiraţiei dimineaţa devreme. Alte exemple ar mai fi: greţurile de dimineaţă pentru femeile însărcinate, obstrucţia pulmonară cronică, stopul cardiac şi diabetul.

2.4. Tensiunea arterială

Tensiunea arterială reprezintă presiunea sângelui în artere când acesta este pompat în corp şi este cel mai important semn vital. Ea nu este constantă, schimbându-se în funcţie de nevoile corpului. Tensiunea arterială este afectată de diferiţi factori, printre care şi poziţia corpului, respiraţia, starea emoţională, starea fizică şi somnul.

Tensiunea arterială este măsurată de obicei prin înfăşurarea mâinii cu o manşetă gonflabilă la nivelul braţului. Această manşetă face parte dintr-un aparat numit tensiometru. Pentru o măsurătoare cât mai corectă, se recomandă ca pacientul să fie într-o poziţie relaxată. Tensiunea arterială este înregistrată prin două valori (de ex.: 120/80). Prima valoare, ceea mare, este înregistrată ca fiind presiunea din artere în momentul în care inima împinge sângele în afară şi se numeşte tensiune sistolică. A doua valoare, cea mică, este înregistrată ca fiind presiunea din artere în momentul în care inima se relaxează înainte de următoare bătaie şi se numeşte tensiune diastolică.

Tensiunea arterială variază aşa încât nu se poate lua o decizie după o singură măsurătoare. Este recomandat să se facă mai multe măsurători pentru o perioadă regulată sau chiar înregistrarea timp de 24 de ore cu un monitor de semne vitale.

Tabelul 2 prezintă o clasificare a tensiunii arteriale la adulţi.

Tabelul 2

Clasificarea tensiunii arteriale (mmHg) la adulţi

Dacă tensiunea arterială are valori mari şi dacă aceste valori se menţin, pot apărea probleme de sănătate foarte grave. Riscurile cresc pentru un pacient care fumează, care este gras, care este inactiv fizic, care are diabet, care are nivelul de colesterol ridicat sau care sunt izolaţi social şi în depresie.

Valorile mari, conform tabelului 2, sunt denumite hipertensiune. Acestea aduc un nivel de stres în plus atât pentru pereţii arterelor, cât şi pentru inimă. Dacă aceste valori se menţin pe o perioadă mai lungă, tensiunea arterială devine unul dintre principalii factori pentru stop cardiac şi principalul factor pentru insuficienţă renală. Chiar şi o uşoară elevare a tensiunii arteriale poate duce la scăderea speranţei de viaţă.

Valorile mici, după cum se vede şi în tabel, sunt denumite hipotensiune. Dacă acestea sunt însoţite de ameţeli şi leşin, atunci devin o problemă din punct de vedere medical. Cauzele pentru o tensiune arterială scăzută pot fi: pierderea de sânge, septicemia, toxinele, deviaţiile hormonale şi tulburările în alimentaţie, ca anorexia sau bulimia. Un stil de viaţă corect ajută la controlarea tensiunii arteriale şi la scăderea riscurilor apariţiei bolilor cardiovasculare. Printre sugestii sunt:

· Reducerea greutăţii corporale;

· Depunerea de efort fizic regulat;

· Reducerea cantităţilor de alcool;

· Renunţarea la fumat;

· Mâncarea fără sare;

· Eliberarea de stres;

· Ridicarea nivelului de potasiu prin alimentarea cu fructe şi legume.

Cazurile grave necesită medicaţie, dar acestea nu exclud sugestiile de mai sus.

2.5. Limitări ale semnelor vitale

Semnele vitale sunt limitate în privinţa detectării schimbărilor fiziologice importante. Această afirmaţie se bazează pe un număr de studii care sugerează că utilitatea semnelor vitale este mai degrabă un indicator al nevoii de investigaţii suplimentare adecvate. De aceea, este important de subliniat că parametrii normali ai semnelor vitale nu garantează o stare fiziologică stabilă. Exemplele includ: eşecul în detectarea pierderii masive de sânge, în identificarea îmbolnăvirilor grave la copiii mici, inabilitatea de a detecta un volum plasmatic inadecvat la pacienţii cu arsuri. Un studiu retrospectiv al pacienţilor cu traumatisme grave toraco-abdominale a arătat că semnele vitale post-traumatice care arătau o stare normală sau stabilizată nu semnificau deloc lipsa unei hemoragii care ar fi pus în pericol viaţa.

3. Descrierea aplicaţiei

Panoul frontal al aparatului este foarte important, deoarece trebuie să fie uşor accesibil personalului medical care utilizează aparatul. Pe panoul frontal al aparatului se găsesc următoarele (vezi figura 2):

Fig. 2. Unitatea centrală a aparatului (vedere frontală).

1. Bec de alarmă

2. Mâner

3. Ecran

4. Buton pornire / oprire

5. Led pentru baterie

6. Led pentru curent AC

7. Buton pentru oprirea sunetelor de alarmă

8. Buton pentru oprirea şi resetarea alarmelor

9. Buton pentru captură forme de undă

10. Buton pentru pornirea sau oprirea unei înregistrări

11. Buton pentru pornirea sau oprirea măsurătorilor NIBP

12. Buton de intrare / ieşire meniu

13. Buton rotativ pentru deplasare prin meniu şi selectare prin apăsare

3.1. Ecranul aparatului

Ecranul monitorului de semne vitale prezintă parametri măsuraţi şi mai multe forme de undă. Mai jos este dat un exemplu tipic.

· Zona cu informaţii despre pacient: aici se găsesc informaţii precum departamentul, numărul patului, numele pacientului şi categoria pacientului.

· Ziua şi ora: aici se află ora setată în monitorul pacientului.

· Simbolul de alarmă

· Zona cu alarme

· Forme de undă: aici sunt afişate formele de undă pentru diferite semne vitale.

· Zonă cu parametri: în această zonă apar parametrii măsuraţi şi cu denumirea fiecăruia.

· Zonă cu inconiţe indicatoare: în această zonă apar iconiţe indicatoare despre sloturile şi conexiunile aparatului.

3.2. Utilizarea meniului principal

Pentru accesarea meniului principal se apasă butonul de pe panoul frontal al monitorului (vezi figura 3).

Fig. 3. Meniul principal al aplicaţiei.

Majoritatea operaţiunilor şi setărilor se poate face din cadrul meniului principal.

Componentele meniului principal sunt:

· Dată şi oră;

· Date pacient;

· Pornire / oprire module;

· Setări ECG;

· Setări respiraţie;

· Setări tensiune;

· Setări temperatură;

· Limite alarmă.

3.2.1. Oprirea sau pornirea modulelor

Se pot porni sau opri modulele de măsurare după nevoi. In meniul principal se apasă pe butonul [Pornire / Oprire Module] şi se bifează modulele care se doresc a fi afişate (vezi figura 4). Odată cu revenirea la ecranul principal, se va observa apariţia doar a modulelor selectate.

Fig. 4. Ecranul de pornire şi oprire a modulelor

3.2.2. Setarea datei şi orei

Acest meniu se găseşte în cadrul meniului principal şi este util la notarea momentului la care pacientul a fost internat sau externat. Data şi ora se preiau automat de la sistemul de operare pe care este pornită aplicaţia (vezi figura 5).

Fig. 5. Meniul pentru setarea datei şi orei

3.2.3. Datele pacientului

În momentul în care un pacient este internat, în aplicaţie se vor introduce câteva date despre acesta (vezi figura 6).

Fig. 6. Introducerea datelor pacientului

Date sunt următoarele: nume, prenume, vârstă, înălţime şi greutate.

3.2.4. Internarea şi externarea

După introducerea datelor, se va apăsa butonul [Internare] pentru internarea pacientului. În momentul în care pacientul a fost internat, datele acestuia vor apărea pe ecranul monitorului (vezi figura 7).

Fig. 7. Internarea şi externarea.

Pentru o eventuală modificare a datelor, atunci când pacientul este deja internat, se apasă butonul [Modifică].

Pentru externarea pacientului se va apăsa butonul [Externare] şi, ca efect, acesta va seta câmpul [Dată Externare] cu ziua şi ora la care butonul a fost apăsat. Se observă că datele despre pacient persistă în câmpuri. Pentru a şterge datele din aceste câmpuri şi pentru a pregăti aparatul pentru un nou pacient se apasă butonul [Reset].

3.2.5. Setări ECG

Parametrii pentru ECG se găsesc în [Meniul Principal], în tab-ul [Setări ECG] (vezi figura 8).

Fig. 8. Setările pentru ECG.

Parametrii sunt definiţi în următorul mod:

· Prima literă, A sau D, reprezintă amplitudinea undei, respectiv, durata undei;

· A doua literă arată despre ce undă este vorba.

De exemplu: Apwav – Amplitudinea undei P, D-qrswav – durata complexului QRS (vezi figura 9).

Fig. 9. O perioadă dintr-un semnal ECG.

3.2.6. Setări pentru respiraţie

Parametrii pentru respiraţie se găsesc în [Meniul Principal], în tab-ul [Setări Respiraţie] (vezi figura 10).

Fig. 10. Setări pentru respiraţie.

În mod normal, durata unei inspiraţii este în jur de două secunde, iar durata unei expiraţii este în jur de 1,5 secunde, urmând mai apoi o pauză de aproximativ două secunde. Tot în mod normal, volumul de aer inspirat este egal cu volum de aer expirat. De aici şi cele două impedanţe egale.

3.2.7. Setări pentru tensiune

În cadrul aplicaţiei, tensiunea se setează manual în cadrul tab-ului [Setări Tensiune] din [Meniul Principal] (vezi figura 11). După introducerea tensiunilor sistolice şi diastolice, se poate calcula tensiunea medie prin apăsarea butonului [Calculează]. Pentru ca modificările să apară pe ecranul principal, trebuie apăsat butonul [Modifică].

Fig. 11. Setări pentru tensiune.

3.2.8. Setări pentru temperatură

Pentru aplicaţii de testare a semnelor vitale, măsurarea temperaturii se simulează prin introducerea acesteia în tab-ul [Setări temperatură] din cadrul [Meniului Principal] şi apăsarea butonului modifică (vezi figura 12).

Fig. 12. Setarea temperaturii.

Pentru temperatură, se pot seta valori-limită în tab-ul [Limite Alarmă] din cadrul [Meniului Principal]. Dacă limitele sunt depăşite, apare un mesaj de atenţionare [Ecran], însoţit de o inconiţă de atenţionare. Totodată, se va aprinde şi un led de culoare roşie pe [Panoul frontal al Monitorului].

3.2.9. Setarea limitelor superioare şi inferioare

Una dintre funcţiile principale ale monitorului de semne vitale este să atenţioneze personalul medical în cazul unei anomalii. În cadrul [Meniului Principal], în tab-ul [Limite Alarmă], se pot vedea limitele setate implicit (vezi figura 13).

Fig. 13. Setarea limitelor superioare şi inferioare.

Tot în acest tab, se pot schimba limitele în funcţie de valorile dorite. Schimbările sunt reţinute după apăsarea butonului [Modifică].

În cazul în care una dintre limite este depăşită, ledul verde din centru sus se va face roşu, un sunet distinctiv se va face auzit, pe ecran va apărea iconiţa de atenţionare şi în dreapta ei va apărea un mesaj indicând care anume limită a fost depăşită (vezi figura 14).

Fig. 14. Secţiuni de alarmă pe panoul frontal al monitorului.

Butonul [Pauză Alarmă] opreşte sunetul distinctiv şi colorează ledul din centrul sus al ecranului în galben. Butonul [Oprire Alarmă] resetează toate atenţionările.

3.3. Monitorizarea electrocardiogramei (ECG)

Rezultatul se poate vedea pe ecran la secţiunea Electrocardiogramă. În imaginea din figura 15 se pot vedea:

· 72 – numărul de bătăi pe minut (BPM);

· 120 – limita superioară pe care nu trebuie să o depăşească BPM;

· 70 – limita inferioară pe care nu trebuie să o depăşească BPM;

· două perioade şi jumătate de semnal ECG.

Fig. 15. Secţiunea pentru ECG de pe ecran.

[Standard] reprezintă un set de valori pre-introduse, care arată pulsul pentru un pacient matur şi sănătos. Valorile standard se pot vedea în cadrul aceluiaşi meniu, în căsuţele de mai jos. Căsuţele sunt inactive atunci când aplicaţia se află pe valorile standard, acestea neputând fi modificate.

Pentru a modifica valorile pulsului după dorinţă, este necesar să se bifeze modul [Manual]. În momentul bifării, căsuţele devin active şi valorile pot fi modificate. Pentru modifica unda ECG după noile valori, este necesară apăsarea butonului [Modifică].

Tot în acest meniu se găsesc şi câteva [Presetări] pentru diferite anomalii ale pulsului unui pacient. Pentru fiecare presetare, valorile se pot vedea în aceleaşi căsuţe cu valori de mai sus. Presetările sunt următoarele:

· Ritm sinusoidal (standard) – reprezintă ritmul normal, fără schimbări;

· Bradicardie sinusală;

· Tahicardie;

· Tahicardie supraventriculară;

· Ritm joncţional;

· Ritm joncţional accelerat;

· Ritm idioventricular;

· Ritm idioventricular accelerat;

· Monomorfic VT;

· Bloc atrio-ventricular de grad 1.

3.4. Monitorizarea respiraţiei

Impedanţa respiraţiei este măsurată peste zona toracică. Când pacientul inhalează, volumul de aer din plămâni creşte, rezultând o modificare a impedanţei dintre electrozi. Rata respiratorie (RR) este calculată din aceste schimbări ale impedanţei şi este afişată pe ecran (vezi figura 16).

Fig. 16. Secţiunea pentru respiraţie de pe ecran.

Măsurarea executată de monitor nu ajută la diagnosticarea pacientului. Este doar utilă pentru pornirea unei alarme atunci când nu se mai detectează o respiraţie pentru o perioadă de timp mai mare decât cea setată.

3.5. Monitorizarea tensiunii

Măsurătorile se pot face în mod repetat, prin bifarea modului de tensiune din [Meniul Principal] sau o singură dată, la fiecare apăsare a butonului [Tensiune] de pe panoul frontal al monitorului.

Pe ecran, în secţiunea [Tensiune], se pot observa (vezi figura 17):

· 120/80 – tensiunea sistolică şi tensiunea diastolică;

· 93,3 – tensiunea medie,

· 190 – limita superioară

· 50 – limita inferioară

Fig. 17. Secţiunea pentru tensiune de pe ecran.

3.6. Monitorizarea temperaturii

Monitorul permite măsurarea temperaturii pacientului în timp real prin ataşarea unei sode de măsurare. Pe ecran se poate observa limita maximă, limita minimă şi, desigur, valoarea măsurată (vezi figura 18).

Fig. 18. Secţiunea pentru monitorizarea temperaturii de pe ecran.

4. Desfăşurarea lucrării

1. Se lansează aplicaţia Monitor Semne Vitale.

2. Se apasă butonul [Meniu] şi se selectează tab-ul [Date Pacient].

3. Se introduc datele şi se apasă butonul [Internare]. Se observă completarea câmpului [Dată internare].

4. Se verificarea afişarea numelui şi a datei de internare pe ecranul principal, după apăsarea butonului [Întoarcere].

5. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Pornire / Oprire Module] şi se bifează [Modul ECG].

6. Se verifică afişarea semnalului ECG în secţiunea Electrocardiogramă pe ecranul principal, după apăsarea butonului [Întoarcere]. Se reţine forma semnalului şi se notează parametrii.

7. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Setări ECG] şi se bifează modul [Manual]. Se schimbă valoarea pulsului şi se observă modul în care se desenează unda. Se reţine forma semnalului şi se notează parametrii.

8. Se selectează pe rând toate presetările din tab-ul [Setări ECG] din [Meniul Principal] şi se notează ce parametrii s-au schimbat faţă de cei standard şi ce efect au aceştia asupra semnalului ECG. Se reţine forma semnalului şi se notează parametrii.

9. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Pornire / Oprire Module] şi se bifează [Modul Respiraţie].

10. Se verificarea afişarea semnalului în secţiunea Respiraţie de pe ecranul principal, după apăsarea butonului [Întoarcere]. Se reţine forma semnalului şi se notează parametrii.

11. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Setări Respiraţie], se modifică parametrii şi se observă modul de schimbare a formei de undă.

12. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Pornire / Oprire Module] şi se bifează [Modul Tensiune].

13. Se verificarea afişarea semnalului în secţiunea Tensiune de pe ecranul principal, după apăsarea butonului [Întoarcere]. Se reţine forma semnalului şi se notează parametrii.

14. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Setări Tensiune], se modifică parametrii şi se recalculează tensiunea medie. Se reţine forma semnalului şi se notează parametrii.

15. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Pornire / Oprire Module] şi se bifează [Modul Temperatură].

16. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Setări Temperatură], se modifică temperatura şi se verifică afişarea acesteia în meniul principal.

17. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Limite Alarmă].

18. Se modifică parametrii în aşa fel încât să se pornească toate alarmele pe rând şi se observă multitudinea modurilor de atenţionare.

19. Se apasă butonul [Pauză Alarmă] pentru a opri alarma sonoră.

20. Se apasă butonul [Oprire Alarmă] pentru a reseta alarma.

21. Se apasă butonul [Meniu], se selectează tab-ul [Date Pacient] şi se apasă butonul [Externare]. Se observă cum câmpul [Dată Externare] se completează.

22. Se apasă butonul [Reset] pentru ştergerea datelor despre pacient şi pregătirea monitorului pentru un nou pacient.

5. Întrebări

1. Care sunt cele 4 semne vitale pe care le utilizează monitorul?

2. Care este temperatura corpului la care moartea devine iminentă?

3. Câte cicluri respiratorii pe minut are un nou născut? Dar un adult?

4. Enumeraţi 3 factori care pot influenţa tensiunea arterială măsurată.

5. Care este modalitatea în care monitorul de semne vitale măsoară un ciclu respirator?

6. Ce formă are o perioadă de semnal ECG?

7. Daţi 3 sugestii care pot ajuta la controlarea tensiunii arteriale.

8. Ce metodă foloseşte un monitor de semne vitale pentru a detecta un ciclu respirator?

9. Ce anomalii au ca specific lipsa undei P din puls?

10. Ce anomalii au ca specific unda P din puls de valoare negativă?

11. Ce anomalii au ca specific unda T din puls de valoare negativă?

12. Se modifică viteza de afişare a undelor? Dacă da, de ce?

13. Cum arată semnalul ECG pentru un puls mai mare de 160 bpm?

14. Care sunt modalităţile de atenţionare a personalului medical în cazul unei anomalii?

15. Printre anomaliile descrise în presetări există una care provoacă un complex QRS negativ?

16. Modificarea valorilor unui parametru dintr-un modul afectează parametrii din celelalte module? Ar trebui?