Laboratorul 3 Echipamente de intrare

 

TrackBall

1. Introducere

O problema care preocupa multi utilizatori este problema spatiului necesar miscarii unui mouse. Principalul înlocuitor al mouse-ului, trackball-ul este, în esenta, ceea ce sugereaza si numele - o bila, deseori de dimensiuni mai mari, care, atunci când este rotita, determina cursorul de pe ecran sa îi urmareasca miscarile. Bila se roteste pe loc si nu are nevoie de un spatiu mai mare decât baza dispozitivului - câtiva inci patrati . Exista modele portabile, proiectate astfel încât sa poata fi atasate calculatoarelor - laptop sau notebook, marind dimensiunile acestora doar cu câtiva centimetri.

2. Caracteristici ale trackball-ului

a) Butoanele

Ca si mouse-ul, trackball-ul are butoane, prin care indica pozitia cursorului în locul dorit. Cele mai multe trackball-uri au doua sau trei butoane actionate prin apasare, cu aceleasi functii de selectie ca si butoanele mouse-ului. Desi unele modele au patru butoane, acestea functioneaza ca doua perechi în oglinda, astfel încât dispozitivul sa poata fi folosit cu orice mâna.
Nu exista o pozitie standard a butoanelor, deoarece nu exista un consens privind modul de operare a unui trackball. Unele sunt proiectate astfel încât bila sa fie rotita cu degetul mare. Altele sunt construite pentru a actiona cu celelalte degete.

b) Dimensiunea bilei

O alta optiune de proiectare a unui trackball este dimensiunea bilei si modul în care aceasta este tinuta în interiorul mecanismului. Unele produse au bile de aceeasi dimensiune cu a unei bile de biliard. La început, bilele mai mari erau considerate mai bune, dar dimensiunile mai mici devin tot mai populare în urma folosirii acestora pentru calculatoarele portabile.
Ca si bila mouse-ului, bila trackball-ului atrage si ea mizeria. Desi trackball-ul nu se roteste pe masa, pe bila se aduna praful din aer si grasimile de pe degete. O bila usor de demontat poate fi curatata repede si simplu. Multor modele le lipseste însa aceasta posibilitate.
Trackball-urile sunt uzual asimetrice spre deosebire de mouse-uri care sunt de obicei echipamente simetrice. Un trackball asimetric este mai usor de actionat cu mâna pentru care a fost proiectat, stânga sau dreapta.

c) Protocoalele folosite de trackball

Pentru comunicarea cu programele, ca si mouse-ul, trackball-ul trebuie sa trimita catre PC informatii de pozitionare. Deoarece prima data a aparut mouse-ul si au fost puse la punct protocoalele de functionare ale acestuia, producatorii de trackball-uri au adoptat diferite protocoale standard existente. Deci, marea majoritate a trackball-urilor, imita mouse-ul Microsoft si folosesc exact acelasi protocol. Alte tracball-uri sunt proiectate pentru înlocuirea directa a unui mouse PS/2, deci folosesc protocolul de mouse IBM.

d) Rezolutia

Evaluarea unui trackball, ca si a unui mouse, se face uneori în functie de rezolutie - numar de pasi pe inci (Counts Per Inch, CPI). Aceste valori însa, nu indica întotdeauna precizia de pozitionare. Un trackball cu rezolutie mare deplaseaza cursorul pe ecran pe o distanta mai mare în concordanta cu fiecare grad cu care este rotita bila. O valoare CPI mare are ca rezultat deplasarea mai rapida a cursorului pe ecran, dar reduce controlul asupra pozitiei cursorului. O valoare CPI mai mica înseamna ca trebuie rotita bila mai mult pentru a muta cursorul, dar în schimb controlul este mai precis. În prezent exista mai multe posibilitati pentru rezolutia trackball-urilor, astfel încât exista posibilitatea unei configurari personalizate.

Cele mai multe trackball-uri actuale folosesc operarea balistica, procedeu prin care miscarea bilei este convertita în deplasari ale cursorului pe ecran în functie de viteza de rotire a bilei. Pozitionarea se face rapid si precis în acest mod de lucru, care presupune o adaptare a vitezei de rotire a bilei având acelasi efect (uneori mai mare) cu unghiul de rotire.

3. Trackball-uri fara bila

Aceste dispozitive de intrare au fost special concepute pentru calculatoarele portabile. Doua dintre cele mai avantajoase astfel de dispozitive sunt dispozitivele Isopoint si maneta indicatoare.
Dispozitivul Isopoint functioneaza ca un trackball care foloseste o bara cilindrica în locul bilei. Proiectat pentru a fi plasat imediat sub bara de spatiu, dispozitivul Isopoint are o pozitie ideala pentru manevrarea cu unul dintre degetele mari. Pentru deplasarea verticala a cursorului, se roteste cilindrul dispozitivului ca si cum ar fi un trackball uni-dimensional. Pentru deplasarea cursorului la stânga sau la dreapta, se apasa cilindrul dispozitivului în directia corespunzatoare. Cilindrul este sustinut de arcuri, iar forta de apasare determina viteza cu care se deplaseaza cursorul. Pentru actiunea echivalenta unui clic de mouse se apasa cilindrul. Pe oricare parte a cilindrului pot fi dispuse comutatoare auxiliare care sa preia functiile celorlalte butoane ale mouse-ului. Tehnologia folosita de dispozitivul Isopoint foloseste comutatoare si codificatoare, la fel ca mouse-ul sau trackball-ul.

Maneta indicatoare (pointing stick) - numita Trackball 2 în cazul PC-urilor notebook produse de IBM - a fost folosita pentru prima data de calculatoarele portabile IBM. În principiu, acest dispozitiv este un joystick miniaturizat, dispus între literele "G" si "H" de pe o tastatura conventionala. Maneta indicatoare se ridica doar cu doi milimetri deasupra tastelor. Datorita pozitiei în care se afla, maneta poate fi manevrata cu oricare dintre degetele aratatoare. Functiile de selectie echivalente cu cele ale butoanelor mouse-ului sunt îndeplinite de doua taste dispuse în partea de jos a tastaturii, lânga bara de spatiu. Spre deosebire de joystick, maneta indicatoare nu se misca, ea reactionând la apasare. În general, viteza de deplasare a cursorului este proportionala cu forta cu care este apasata maneta.
Ca o reliefare a celor spuse mai sus vom prezenta modalitatea de instalare a unui astfel de dispozitiv.

Trackball - HiTrak

În Figura1 este prezentata imaginea unui trackball HiTrack.


Figura 1

Ca o concluzie a celor discutate despre trackball, vom prezenta sub forma unui tabel (Tabelul 2), cele mai des întâlnite situtii pentru un astfel de echipament si solutiile la aceste probleme. Pentru exemplificare am ales trackball-ul HiTrack, produs de firma Genius. Acesta este un trackball la care se pot alege numarul de butoane: doua sau trei si poate fi folosit cu amble mâini. Astfel, HiTrack are situat în partea de jos un buton cu ajutorul caruia se poate selecta modul de emulare pe care sa-l foloseasca trackball-ul. Mutând butonul la stânga pe pozitia "2", va fi activat modul de lucru Microsoft, care este un mod de lucru care foloseste doua butoane. Mutând butonul la dreapta pe pozitia "3", va fi activat modul de lucru Mouse System, mod în care sunt emulate toate cele trei butoane ale mouse-ului.

Tabelul cu solutii
PROBLEME SOLUTII
Cursorul este situat intr-un colt al ecranului Modul de setare este incorect
Miscarea cursorului este instabila Se verifica cablul.Trebuie se fim siguri ca adaptorul este bine conectat.Se verifica modul de selectie(switch mode).
Cursorul nu se misca Se verifica daca alte echipamente folosesc acelasi port de mouse COM ca si TRACKBALL,sau portul nu a fost setat corect.
Printr-un simplu SETUP se va autoconfigura corect.

Daca vreti sa reveniti la pagina care prezinta MOUSE-ul apasati cuvintul cheie MOUSE.