Comunicaţia paralelă între computer şi imprimantă este cea mai des întâlnită. Datele sunt stocate în computer sub forma de octeţi (grupuri de câte 8 biti). În cadrul comunicaţiei paralele există mai multe conexiuni individuale, fiecare dintre acestea transportând câte un bit. Uzual sunt 8 conexiuni de date, permiţând unui octet să fie transferat tot odată, dar uneori există şi 16 conexiuni de date, fapt ce permite transferul simultan a doi coteţi. Pe lângă date, trebuie transmise şi semnalele protocolului de comunicaţie dintre computer şi imprimantă, pentru a spune computeului când sâ înceapă şi când să înceteze transmisia datelor. Pentru aceste semnale al protocolului sunt folosite conexiuni suplimentare pentru a nu interfera cu transmiterea datelor. Comunicaţiile de tip paralel nu se pretează transferului de date pe distanţe mari, ci sunt eficiente pentru cabluri de câţiva metri lungime.

Interfaţa paralelă Centronics, inventată de compania Centronics – producător de imprimante, este cea mai utilizată metodă de conectare a imprimantei la calculator. Aceasta foloseşte o conexiune paralelă de 8 biţi şi este fiind unidirecţională. Protocolul de transmisie are loc pe fire separate.

Odată cu lansarea imprimantei LaserJer 4, compania Hewlett-Packard a introdus acest tip de interfaţă. Bi-Tronics este o intrefaţă Centronics modificată care asigură transmiterea bidirecţională pe cablu, permiţând imprimantei să trimită mesaje de stare (Out of Paper, Paper Jam) înapoi la computer. Interfaţa Bi-Tronics este compatibilă cu porturile Centronics dar necesită un driver software special pentru a primi mesajele de stare.

HP-Interface Bus a fost inventată de compania Hewlett-Packard pentru a conecta sistemele HP de măsurări stiinţifice la computerele HP şi a fost adoptată ca standard de Institutul de Inginerie Electrică şi Electronică (IEEE488). HP-IB este o interfaţă paralelă bidirecţională folosită la echipamentele stiinţifice (osciloscoape, analizoare logice) dintre care unele au posibilitatea de a tipării imaginile afişate.

SCSI (Small Computer Systems Interface) a fost dezvoltată ca o magistrală paralelă de mare viteză ce permite conectarea perifericelor la computer. Deşi este folosită în mod normal pentru hardisk, unele imprimante au posibilitatea de a o folosi pentru a pirmii la viteze mari imagini bitmap de la computer.

Legătuirle ce utilizează comunicaţia serială sunt mult mai lente decât cele paralele, dar pot fi utilizate pe distanţe mai mari. în cazul unei legături serale simple sunt utilizate doar două fire; unul pentru transmiterea datelor, iar celălalt pentru recepţie. Majoritatea legăturilor seriale au cel puţin încă un fir în plus, dar acesta nu are nici un efect asupra vitezei de transfer. Unele legături seriale au mai multe fire suplimentare pentru a asigura protocolul de handshaking, dar acestea sunt opţionale deoarece se pot trimite semnale software pentru handshaking amestecate cu datele prin celelalte fire. Fiecare bit este trimis separat, deci un octet necesită în mod normal 8 transferuri individuale. În plus, majoritatea sistemelor de comunicaţie serială necesită transmiterea unor biţi de control la începutul şi sfârşitul unui octet, deci uzual pentru a transfera un octet sunt tansmişi 11 biţi. Viteza maximă a majorităţii legăturilor seriale este de 19200 biţi pe secundă, dar există unele sisteme care pot lucra la viteze de câteva ori mai mari. Comunicaţia serială poate fi convertită pentru a transfera date prin linia telefonică, deci computerul şi imprimanta se pot afla la distanţe mari unul de celălalt, acest tip de comunicaţie numindu-se conectare la distanţă (remote connection). Deşi rata de transfer în cazul comunicării seriale este adecvată pentru tipărirea de text, în cazul garficii bitmap, aceasta nu permite imprimantei să funcţioneze la întreaga viteză.

Legăturile seriale pot fi sincrone, caz în care datele sunt transmise între cele două dispozitive într-un anumit ritm dinainte stabilit (fiecare octet este trimis la un interval de timp fixat după octetul anterior), sau asincrone. caz în care datele sunt trimise de expeditor, imediat ce acesta este pregătit. Majoritatea computerelor şi imprimantelor folosesc transmisia asincronă. Comunicaţiile seriale necesită un protocol tip handshaking, care să permită receptorului să anunţe transmiţătorul când este gata să primească date şi când nu. Există mai multe variante de protocoale, ca:

• XON-XOFF, protocol software care foloseşte aceleaşi fire ca şi datele;
• DSR/DTR (Data Set Ready / Data Terminal Ready), protocol hardware;
• RTS/CTS (Ready To Send / Clear To Send), protocol hardware;

IBM Systems Networking Architecture for Remote Job Entry (SNA-RJE) este o legătură serială de mare viteză folosită de mainframe-urile IBM pentru a comunica cu terminale aflate la distanţă. Poate fi folosită pentru a conecta imprimante pe distanţe mai mari decât permit conexiunile de tipul IBM “bus and tag” şi se pretează în mod special la conexiunile de telecomunicaţii. Această interfaţă poate include şi o facilitate de tip "job spooling".

Acest sistem de comunicaţie este radical diferit de celelalte tipuri de comunicaţii seriale, prin faptul că are doar un conductor pentru date care este folosit atât la transmisie cât şi la recepţie. Datele sunt trimise în blocuri de octeţi pentru a evita coliziunile. Conexiunile IBM Co-Ax sunt folosite pentru a lega terminale de viteză mică sau imprimante de birou la mainframe-uri IBM. Există convertoare de la IBM Co-Ax la Centronics paralel sau la RS232C serial. Aceste conexiuni sunt folosite de obicei cu o emulare de imprimantă IBM ca IBM 3812 sau IPDS. Multe interfeţe Co-Ax convertesc aceste emulări la limbaje comune pentru imprimante laser ca PCL.

Aceste sistem de comunicaţie este similar cu IBM Co-Ax descris mai sus, dar este folosit pe sisteme IBM 3X şi pe minicomputere AS/400. Twin-Ax este un sistem hibrid care are multe carcateristici comune cu reţelele şi poate suporta până la şapte dispozitive (terminale sau imprimante) pe fiecare legătură twin-ax cu minicomputerul.Pentru IMB Twin-Ax sunt valabile consideraţiile referitoare la covertoare si emulări de limbaje de imprimante de la IBM Co-Ax.

• Thick Ethernet (10Base5) – pe cablu coaxial de 10mm diametru; se folosesc conectoare AUI (de tip D cu15 căi ) în anumite zone de cablu unde există instalate "taps-uri" de conectare.
• Thin Ethernet (10Base2) – pe cablu coaxial de 4 mm diametru; se folosesc conectoare tip T cu 3 căi BNC (British Naval Connector).
• Twisted-Pair Ethernet (10Base-T) – pe cablu răsucit UTP-Unshielded Twisted Pair; conectare centralizată într-un hub.

Unele imprimante care au mai mult de un port de comunicare permit comutarea porturilor. Aceasta permite imprimantei să comute automat între diferite porturi pentru a primii date de la mai multe calculatoare. Când imprimanta este în mod de aşteptare, portul pe care primeşte date devin port activ până când job-ul este terminat. Dacă un alt calculator legat la un alt port încearcă să trimită date în timp ce imprimanta procesează un job de tipărire, va fi avertizat să aştepte printr-un semnal de tip handshaking.

Sistemul de comutare a porturilor merge în general foarte bine, dar uneori poate fi dificil pentru imprimantă să decidă dacă s-a terminat un job de tipărire. În acest caz imprimnata poate aştepta câteva secunde pentru a vedea dacă computerul mai trimite date (această perioadă poate fi setată folosind panoul de control al imprimantei şi este tipc de 10-20 secunde), iar dacă nu mai primeşte date, presupune că job-ul este complet şi îl tipăreşte. Dacă computerul este foarte lent sau pregăteşte pentru tipărire o pagină deosebit de complexă, se poate întâmpla ca pauza să fie mai lungă decât perioada de aşteptare, caz în care job-ul va fi împărţit în două părţi, iar comenzile de formatare de la începutul job-ului vor fi pierdute, deci a doua parte va fi tipărită necorespunzător. Majoritatea imprimnatelor permit dezactivarea funcţiei de comutare a porturilor sau setarea unui timp de aşteptare foarte lung pentru a depăşii această problemă